O, Sadhu! Simpla unire e cea mai bună. Din
ziua când mi-am întâlnit Stăpânul, n-a contenit
joaca iubirii noastre.
Nu-mi închid ochii, nu-mi închid urechile, nu-mi
supun trupul asprimilor; văd cu ochii deschiși
și surâd, și-I văd peste tot frumusețea:
Îi rostesc Numele și orice văd, îmi amintește de El;
orice treabă fac, lucrând mă închin Lui.
Răsăritul și apusul soarelui sunt totuna pentru
mine; toate contradicțiile s-au topit.
Oriunde merg, mă mișc în jurul Lui.
Tot ce fac e să-L slujesc;
Când stau întins, stau întins la picioarele Lui.
El e singurul de iubit pentru mine: altul n-am.
Limba mi s-a lepădat de vorbe proaste,
zi și noapte îi dă slavă Lui:
Fie că rămân în picioare, fie că șed,
nu pot nici o clipă să-L uit; căci ritmul muzicii Lui
îmi răsună în ureche.
Kabir spune: „Inima mea e plină de înflăcărare
și descopăr în suflet ce-a fost tăinuit.
Sunt cufundat în acea mare beatitudine ce-i dincolo
de orice plăcere sau durere.”
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de uniune profundă cu divinitatea, în care toate aspectele vieții devin o formă de devoțiune. Vorbitorul găsește beatitudine și iluminare prin slujirea și contemplarea constantă a lui Dumnezeu, depășind dualitățile și contradicțiile lumești.