Luna strălucește în trupul meu, dar ochii mei orbi n-o văd:
Luna e înăuntrul meu, și la fel e soarele,
Toba veșniciei nelovită răsună în mine, dar urechile mele surde n-o aud.
Câtă vreme omul strigă după Eu și Al meu, nimic nu fac toate muncile sale:
Când orice iubire de Eu și Al meu a murit, atunci s-a încheiat munca Domnului.
Căci munca nu are alt țel decât aflarea cunoașterii:
Când vine aceea, munca e pusă deoparte.
Floarea pentru rod înflorește: când leagă rod, floarea se ofilește.
Moscul e-n cerb, dar cerbul nu-l caută-n sine: el rătăcește în căutare de iarbă.
(Din vol.”Țes pânza Numelui Tău – Cânturi”)
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că adevărul și esența divină se află în interiorul fiecăruia, dar adesea nu suntem conștienți de ele. Accentuează importanța renunțării la ego și la atașamentele lumești pentru a atinge o stare de cunoaștere și împlinire spirituală.