Luna strălucește în trupul meu, dar ochii mei orbi nu o pot vedea:
Luna este în mine, și soarele este la fel.
Tamburul nebun al Eternității este vibrat în mine; dar urechile mele surde nu pot auzi.
Atâta timp cât omul se clatină pentru eul meu și pentru mine, lucrările lui sunt la fel de nefolositoare:
Când toată dragostea mea și a Mea este moartă, atunci lucrarea Domnului este făcută.
Căci munca nu are alt scop decât dobândirea de cunoștințe:
Când vine Cuvântul, atunci munca este pusă departe.
Floarea înflorește fructul: când vine fructul, floarea se usucă.
Fluidul este în cerb, dar nu-l caută în sine: se ciocnește în căutarea ierbii.
(Din vol.”Ţes pânza Numelui Tău – Cânturi”)
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că adevărul și iluminarea se găsesc în interiorul nostru, nu în exterior. Ignorăm adesea ceea ce este evident, căutând în locuri greșite răspunsurile pe care le avem deja.