Cauți să dai de mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găsești nici în stupă, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când mă cauți cu adevărat, mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului și nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mișcându-se pe malul acela,
Sau făcându-și cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraș
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Și nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puțin însetat?
În marea absență nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic și intră în propriu-ți trup,
Acolo ai loc tare pe care poți pune piciorul.
Gândește-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ți doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Și rămâi statornic în ceea ce ești (sahaj).
(Poeme – XIII)
(Din vol.”Țes pânza Numelui Tău – Cânturi”)
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre căutarea lui Dumnezeu sau a adevărului, nu în locuri sau ritualuri externe, ci în interiorul sinelui. Accentuează importanța introspecției și a renunțării la iluzii pentru a găsi stabilitate și sens.