Eu nu sunt eu…
Eu sunt cel care umblă
fără să-l văd, alăturea de mine;
sunt cel pe care uneori îl știu
și alteori îl uit. Sunt cel ce tace
senin, în timp ce eu vorbesc, sunt
cel ce iartă, blând, când eu sunt plin de ură,
cel ce se plimbă – acolo pe unde eu nu sunt,
cel care-o să rămână în picioare
în timp ce eu voi coborî-n mormânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea complexă a sinelui, contrastând eul conștient cu un altul, mai profund și mai senin. Sugerează o disociere între eul activ, plin de ură, și un sine interior pașnic, iertător, care va persista dincolo de moarte.