Juan Gregorio Regino – Mariei Sabina

Maria Sabina,
Tu ești sufletul crestelor.
Zeița celor cinci gardieni.
Spiritul tău zboară
peste munții cei stufoși
pe care-i legănași cu descântece
de femeie înțeleaptă.
Femeie centrală.
Femeie puterea fulgerului.
Femeie călăuză.
Femeie poteca căruțașului.
Vreau să-ți vorbesc în graiul vântului,
pentru că trebuie să știi:
ce tăcut a devenit colină,
ce orfană ai lăsat sămânță
și care deja se ofilește floare.
Floarea aceea îți moștenește stirpea,
muza, poezia,
cântecul și înțelepciunea.
Acea floare delicată ca sufletul tău,
pură aidoma spiritului tău,
înțeleaptă asemenea minții tale,
mândră precum poporul tău.
Cea care mărșăluiește acum
pe cerul despuiat.
În curentul învolburat
al mărilor îndepărtate.
Ea îți invocă spiritul,
rugăciunea, cuvântul,
cântecul și numele tău.
Înțeleaptă Maria Sabina!
A María Sabina.
María Sabina:
Tú eres el alma de la sierra.
Diosa de los cinco guardianes.
Vuela tu espíritu
en las tupidas montañas
que arrullaste con cánticos
de mujer sabia.
Mujer principal.
Mujer autoridad del trueno.
Mujer guía.
Mujer sendero del arriero.
Quiero hablarte en el lenguaje del viento,
porque es necesario que sepas:
que mudo ha quedado el cerro,
que huérfana has dejado a la semilla
y que ya se marchita la flor.
Esa flor herencia de tu estirpe,
la musa, la poesía,
el canto y la sabiduría.
Esa flor diáfana como tu alma,
pura como tu espíritu,
sabia como tu ingenio,
soberbia como tu pueblo.
Esa que marcha ahora
en el desnudo cielo.
En la corriente brava
de los lejanos mares.
Esa, invoca tu espíritu,
tu oración, tu palabra
tu canto y tu nombre.
¡Sabia María Sabina!