Șezând în fața focului ce-mbătrânește
admir profilul ei, nu scot niciun cuvânt.
Privesc cana de lut în care șade vinul
și ale noastre umbre mișcate de văpăi.
E-același anotimp ce ne găsește-alături,
indiferent de gândul din fața unui foc
și de-ale noastre umbre mișcate de văpăi.
Of, de-aș putea măcar să scot un vag cuvânt..
E-același anotimp ce ne găsește-alături:
mai picură puțin, lucește-acum cireșul.
Dar ale noastre umbre mișcate de văpăi
trăiesc, trăiesc mai mult ca noi.
Și da, e-același timp ce ne găsește-alături:
– Eu mâinile-mi umpleam de albele cireșe,
și-aceste mâini turnau în cană vin.
Ea tot privește-un foc ce-mbătrânește.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă intimă și contemplativă, în care naratorul și o persoană dragă sunt împreună în fața unui foc. Versurile explorează tema trecerii timpului, a amintirilor și a efemerității vieții, sugerând că umbrele lor vor dăinui mai mult decât ei.