În fierul ei zăresc viteaza soartă
a celui care azi țărână este.
E-un crunt război pe marea lui poveste.
În van, căci biruit a fost de moarte.
La fel de vană-i. El e-o-ntreagă lume:
alb și feroce, un norveg mânat
spre Englitera de-un destin ciudat
și glorios. E spada-i un renume.
Deși s-a stins al luptelor tumult,
atrocea mână fierul l-a-ncleștat.
O umbră sunt în umbra de demult,
din fața mea. Sunt doar o clipă, iar
cenușă este clipa, nu cleștar.
Trecutul singur e adevărat.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a gloriei trecătoare, contrastând cu eternitatea trecutului. Spada dintr-o catedrală devine simbolul unui războinic norvegian, a cărui poveste, deși plină de curaj, se termină cu moartea. Doar trecutul rămâne adevărat, în timp ce prezentul este doar o clipă trecătoare.