Ea pleacă.
Culorile încep să devină gri.
Fiecare moment prețios acum este șters.
Ea apasă accelerația,
Sperând că va trece,
Dar lumina roșie începe să clipească,
e timpul să aștepte.
Refren: Și nuanțele de negru
Nu au fost niciodată așa de frumoase,
Și un curcubeu perfect nu a părut niciodată atât de mat,
Și luminile de afară nu au luminat niciodată așa de strălucitor,
Și nuanțele de negru îmi arată o lume pe care nu am știut-o niciodată,
O lume pe care nu am știut-o niciodată…
Ea iubește soarele
Pentru că arată că nu e singură
Și lumea îl face să se învârtă în jurul sufletului tău.
Ea iubește cerul
Pentru că certifică mândria ei,
Nu o lasă niciodată să știe când e greșit.
Refren:…
Yeah.
Zidurile se ridică,
Nu îi lasă să intre
În capul tău,
Nu îi lasă să intre
În capul tău,
Nu îi lasă să intre
În capul tău
Nu-i lăsa înăuntru.
Pentru că nuanțele de negru nu au fost niciodată atât de frumoase
și cel mai perfect curcubeu nu a fost niciodată atât de mat
oh-oh
Și luminile de afară nu au luminat niciodată așa de strălucitor
Și nuanțele de negru îmi arată o lume pe care nu o știam înainte.
Nu-i lăsa să intre
Nu-i lăsa să intre
În mintea ta
nu
Nu-i lăsa yeah
în mintea ta
Nu-i lăsa să intre
Nu-i lăsa să intre
În mintea ta
Nu-i lăsa
oh-oh
în mintea ta.
Uneori, o luptă e mai bună în alb și negru…
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de izolare și introspecție. Protagonista se confruntă cu o lume interioară complexă, unde nuanțele de negru capătă o frumusețe paradoxală, simbolizând poate acceptarea unor aspecte întunecate ale sinelui. Refuzul de a lăsa pe alții să intre în mintea sa sugerează o luptă pentru auto-conservare.