A fost în Thule un rege
Fidel, iubita sa
Murind i-a dat, să-l lege,
O cupă de aur, grea.
Doar ea vrăjea simțirea
La orice-ospăț întins;
Când o sorbea, privirea
I se-neca de plâns.
Iar când simți că moare,
Urmașului i-a dat
Cetăți, și plai, și zare;
Dar cupa și-a păstrat.
La masa lui regală,
Cu cavalerii-n jur,
Ședea-n străbuna sală
Pe-un țărm de mare, sur.
Chefliu bătrân, ce zvântă
Al vieții ultim jar,
De-acolo cupa sfântă
O azvârli-n cleștar.
Văzu cum cade, zboară,
Și soarbe din potop;
Și ochii lui secară,
N-a mai băut un strop.
Sensul versurilor
Un rege bătrân, bântuit de amintirea iubitei pierdute, aruncă cupa de aur primită de la ea în mare, renunțând astfel la ultima legătură cu trecutul și la bucuriile vieții. Gestul său simbolizează acceptarea morții și eliberarea de durere.