Brazda se-ntinde
Sus din vâlcea,
Ies clopoțeii
Albi ca de nea;
Șofranul pare
Viu ca de jar,
Smaralde-ncolțesc
Ca sângele clar.
Țanțoși primule
Mici își răspund,
Iar violetele
Hâtre se-ascund;
Totul se mișcă
Și zumzăie-n roi,
Iar primăvara
Acuma e-n toi.
Dar în grădină
A înflorit
Al preaiubitei
Suflet iubit.
Ochiul ei arde
Privindu-mă blând
Cu cântec vioi,
Cu vesel cuvânt.
Deschisă întruna,
O floare-n extaz,
E gravă și totuși
Plină de haz.
Crinii și rozele
Cu vara apar,
Dar cu iubita
Ei luptă-n zadar.
Sensul versurilor
Piesa celebrează venirea primăverii și renașterea naturii, comparând frumusețea anotimpului cu cea a iubitei. Natura este personificată, iar iubirea este văzută ca o forță vitală, la fel de puternică ca primăvara.