Nu știu ce e, de ce mi-e drag,
De-acest mărunt și-ngust meleag,
Ce lanț vrăjit mă ține-n prag?
Să pot să uit, să uit aș vrea
Ce straniu-s eu mânat de soartă;
Presimt în zări și-n preajma mea
Atâtea încă ce m-așteaptă.
Măsura justă, o, de-ar fi găsită!
Ce mi-a rămas, decât, ascuns,
De-al vieții dulce foc pătruns,
Să chem viitoru-n clipa potolită.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de apartenență inexplicabilă față de un loc familiar, dar și o presimțire a viitorului incert. Vorbitorul caută un echilibru și speră să atragă un viitor mai bun în prezent.