Versuri corectate și adnotate
Lasă-mi această marginede lumegraniță ultimă, spațiu incertatât cât să nu lunecetalpa mea de călător însinguratatât cât să nu-mi cadăcapul din nori. Nu-mi fura amarniculfir de nisipcare-mi sprijinăsufletulsfâșiat ca într-un masacru cerescde necunoscute furtuni. Toate marginilese întorc cândva împăcateîn miezul rotund de sâmbure dulceal unei zile târziiîn care lumea devine nemărginită.
Nu știu ce e, de ce mi-e drag,De-acest mărunt și-ngust meleag,Ce lanț vrăjit mă ține-n prag?Să pot să uit, să uit aș vreaCe straniu-s eu mânat de soartă;Presimt în zări și-n preajma meaAtâtea încă ce m-așteaptă.Măsura justă, o, de-ar fi găsită!Ce mi-a rămas, decât, ascuns,De-al vieții dulce foc pătruns,Să chem viitoru-n clipa potolită.
Și cum mergeamPe malul unei ape,Peștii se duceau la valeCâinii răscoleau gunoaieCiori se lăsau la o ruină.Într-o tăcere de toamnă.Astfel erau apă,Pământ și aer,Și numai un loc părăsitMai licăreaÎntr-un rest de luncăÎn vânătul seral de toamnă…
Pe marginile vieții cu fața-nmărmurită,Mă uit în marea morții, de ceață învăluită,Posomorât e țarmul, se-ntunecă mereu..Mereu se urcă valul izbind în piatră, greu.O! curgeți lacrimi, curgeți.. în zarea depărtatăO lume văd întreagă de umbre zbuciumată,Și orele iubirii pierdute-mi zâmbesc încă,Durerea îmi deschide o veche rană-adâncăCenușa rece-a vieții și a nădejdei mele,Coroane neuitate din vremile acele,Trec … Citește mai mult
Marginile tăcerii lucrurilorAcest tăcut ce parcurge prezența lucrurilor