Se spune-ades, și mulți îi dau crezare,
Că inimii nu-i suntem noi stăpânii,
Și că, oriunde am privi în zare,
Creștinii-s păcătoși ca și păgânii.
Mai bine-ar fi să n-o luăm prea tare
Cu dogmele-n tot timpul săptămânii:
Chiar când ne ispitește-un demon, iată –
Survine-un fapt, virtutea e salvată.
Sensul versurilor
Piesa explorează ipocrizia și complexitatea moralității, sugerând că nimeni nu este perfect și că virtutea poate apărea chiar și în momente neașteptate. Versurile îndeamnă la o abordare mai puțin rigidă a dogmelor religioase.