Odată un băiat avea
Un porumbel pestriț, frumos, gingaș,
Din gura lui mîncare îi dădea
Cu-atîta drag cum face-un băiețaș.
Și de hulub avea atîta bucurie,
Că nu mai putu pentru sine s-o ție.
Trăia prin vecini un cumătru vulpoi,
Hîrșit, dedat la palavre de soi.
El deseori pe băiat desfătase
Cu minuni și minciuni și cu tot ce-i turnase.
„Lui trebuie să-i arăt porumbelul!”
Fuga dădu. Îl găsi tolănit cum îi e felul.
„Uite, vulpe, ce mîndru hulub, ca-n povești!
Văzut-ai așa hulub de cînd ești?”.
„Să-l văd!” – Băiatu-l dădu. – „Merge și-așa;
Dar tot îi lipsește cîte ceva.
Penele, spre exemplu, prea scurte-au ieșit.” –
Se puse cumătrul pe jumulit!
Băiatul țipă. – „Înfige-i pene mai tari, băiețele,
Astea nu-l prind și nici nu se avîntă.”
Gol rămase – un monstru! – bucăți, bucățele.
Băiatu-avea inima frîntă.
Cine-i băiat se recunoaște, apoi
Să se păzească bine de vulpoi.
Sensul versurilor
Piesa descrie povestea unui băiat naiv care își împărtășește bucuria cu un vulpoi viclean. Vulpoiul, profitând de încrederea băiatului, îi distruge porumbelul, simbolizând pierderea inocenței și trădarea. Morala este ca tinerii trebuie sa fie atenti in cine au incredere.