Ea nu așteaptă-n van! – Din cer pogoară,
Unde-a fugit, din vechi pustii de jos,
Din piept și frunte-o zi de primăvară
Îi răspândește zborul vaporos,
Acum dispare-n vânt, se-ntoarce iară,
E-un har în chin, și-i dulce-dureros.
Sunt inimi care jinduie comunul,
Dar cea mai nobilă râvnește Unul.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura complexă a iubirii, oscilând între bucurie și durere. Ea sugerează o aspirație către o iubire unică și transcendentă, mai presus de legăturile comune.