Ca zorii-n văpăi
Sclipirea-ți mă-nconjură,
Ceas primăvăratic,
Iubitule!
Cu-adâncul iubirii extaz
Pătrunde-n inima mea
Sfânta simțire
A veșnicii tale văpăi,
Frumos fără margini!
Să te cuprind de-aș putea
Cu brațul acesta!
O, la sânu-ți
Eu zac și mă pierd.
Florile-ți, firele tale de iarbă
La pieptul meu se-mbulzesc.
Tu răcorești aprinsa mea
Sete lăuntrică,
Vânt fraged al dimineții;
Privighetoarea mă cheamă duios
Din valea plină de neguri.
Vin, iată-mă, vin!
Încotro? Ah, încotro?.
Sus, în sus te avânți.
Norii plutesc,
De vale, norii
Se-apleacă spre doru-nsetat.
La mine! La mine!
În brațele voastre
Spre-nalt!
Învăluit învelind!
La sânul tău, spre înalt,
Tată atotiubitor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de extaz și iubire profundă față de natură și divinitate. Vorbitorul se simte copleșit de frumusețea și măreția lumii, aspirând să se contopească cu aceasta.