Ce-ar fi ca Domnul, rămânând pe-afară
Pe deget lumea-ar învârti-ntr-o doară!
Să miște lumea-așa cum se cuvine,
El în natură și natura-n sine,
Așa încât ce-i trainic, viu în el,
Să tindă viguros spre-naltul țel.
E și-năuntru chiar un Univers,
De-aici mărețul omenirii mers,
Ca fiecărui, ce-i în el mai sfânt,
Să-i fie Dumnezeu pe-acest pământ.
Să-i lase lui și cer și lumea toată,
Să-l teamă, să-l iubească totodată.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre Dumnezeu, natură și sufletul uman. Sugerează că divinitatea este prezentă atât în exterior, în natură, cât și în interiorul fiecărui om, îndemnând la o viață trăită cu credință și iubire.