De este un om bun și voios,
Vecinul să sufere o să-l facă;
Omul cât e puternic, vânjos,
Cu pietre l-ar ucide. Dar dacă
Moare, -n sfârșit, adună de zor
Donații, de-acolo, de-aice,
Ca, spre-al cinsti cu onor.
Un monument să-i ridice.
Ce-a dobândit, cu ce temei,
Mulțimea bine știe:
Era cu mult mai bine ca ei
Să-l uite pe vecie.
Sensul versurilor
Piesa descrie ironic cum societatea are tendința de a glorifica oamenii abia după moarte, chiar dacă în timpul vieții i-ar fi făcut să sufere. Se critică ipocrizia colectivă și superficialitatea omagiilor postume.