Soră din întâii zori,
În tristețe, duioșie!
Ceața-nvăluie-argintie
Chipul tău fermecător,
Zvonul lin, sub pasul tău,
Scoală-n peșteri mohorâte
Triste suflete pierdute,
Păsări oarbe, visul meu.
Ochiul tău cercetător
Depărtările cuprinde.
Lângă tine, sus, mă prinde.
Împletește-mi acest dor.
Să găsească-n ceasul blând,
Cavalerul dus de-o vraje,
Prin subțirile grilaje,
Noaptea fetei, pe pământ.
Se alină chinul mut
Într-o dulce contemplare.
Raza-ți strâng și îmi ascut
Ochiul ce pătrunde-n zare.
Dezvelită-n întregime,
Și mă ia acum la sine
Cum Endymion te lua.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o conexiune profundă cu luna, văzută ca o soră și o sursă de alinare. Vorbitorul își dorește să se contopească cu ea, găsind consolare și o perspectivă mai clară asupra lumii.