Liniștea-i dusă,
Inima-mi grea,
Pacea nicicând
N-o voi afla.
Unde nu-i el
Este mormânt,
Întregul pământ
E-nveninat.
Bietul meu cap
E rătăcit,
Bietul meu suflet
E ciopârțit.
Liniștea-i dusă,
Inima-mi grea,
Pacea nicicând
N-o voi afla.
Doar după el
La geam mai privesc,
Doar după el,
Din casă pornesc.
Făptura-i mândră,
Și mersul lin,
Zâmbetul gurii
Ochii ce te țin.
Și-al vorbelor sale
Vrăjit pârâu,
Și strânsul mâinii,
Sărutul său!
Liniștea-i dusă,
Inima-mi grea,
Pacea nicicând
N-o voi afla.
Dorul mă-mpinge
Tot să-l urmez.
O, de l-aș prinde
Și să-l păstrez.
Și după placu-mi
Să-l îndrăgesc.
În sărutarea-i
Să mă topesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și disperarea unei persoane după pierderea iubirii. Ea tânjește după persoana iubită și simte că viața și-a pierdut sensul în absența acesteia. Dorința de a-l avea înapoi și de a se pierde în iubirea lui este puternică.