Ah, de-ar suna în gândul meu,
Lăuntric, împlinirea!
Izvor deplin, țâșnind mereu
Dând mâinii plăsmuirea!.
Căci eu doar tremur, bâigui doar,
Dar să te las, nu-mi vine:
Natură, simt că nu-n zadar
Larg te cuprind, simt bine.
Și mă gândesc: trecut-au ani,
Pătrunzi în gându-mi vie,
Și floare-i sterpul bărăgan,
Izvor de bucurie.
Spre tine tind, Natură, și
Vreau dorul tău aproape,
Havuz ce-n șagă-mi va grăi
Din flaute de apă!.
Întrege, cugetului dă-i
Puteri de-nseninare;
Acordă strâmtei vieți dintâi
A veșniciei zare!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința artistului de a găsi împlinirea și inspirația în natură. El caută să transforme sterilitatea în bucurie și să atingă o stare de seninătate eternă prin conexiunea cu natura.
