Asta-i Italia pe care-am lăsat-o. Praful e la fel,
Străinul la fel pungășit e, orice-ar face.
Cinstea germană zadarnic o cauți în toate ungherele;
Viață, mișcare-i aici, nu rânduială și sârg.
Insul numai de sine-ngrijește, bănuitor și trufaș.
Cârmuitorii de-asemeni doar sie-și poartă de grijă.
Frumoasă e țara; dar vai, Faustine, eu n-am să mai aflu,
Nu-i asta Italia pe care cu jale-am lăsat-o.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de starea actuală a Italiei, comparând-o cu o imagine idealizată din trecut. Vorbitorul deplânge lipsa de onestitate și corupția, simțind o pierdere a valorilor și a frumuseții autentice a țării.