Veghează, o suflete tare,
Și ținta păstreaz-o în Nord,
În ciuda ispitei ce-apare
În apa cea lină din port.
Întoarce-ți privirea tot sus!
Departe de șesuri domoale.
În aerul liber te-ai pus?
Tot mai adânc taie-ți cale.
Cu pânzele veșnic umflate,
Din cer până la marea ce-o tai,
În mijloc de unde mișcate,
Cărarea ta sigur s-o ai.
Să fugi de pământul-nchegat,
De zările strâmte-n hotare:
Spre spațiul nelimitat
Plutește într-una pe mare.
Departe de țărmul ce place,
Potrivnic la orice întors,
Un drum ce etern se reface,
Un fir ce etern e în tors!
Sensul versurilor
Piesa este un îndemn la perseverență și la urmărirea țelurilor înalte, în ciuda obstacolelor. Metafora călătoriei pe mare sugerează o continuă depășire a limitelor și o căutare neîncetată a libertății și a spațiului nelimitat.