Somnul.
Somnule, tu ești cel mai bun duhovnic,
Distilator liniștit al balsamului de odihnă.
Cât de minunată este putința ta
Când altceva nu mai este cu putință.
Tu alini pieptul sfâșiat și plin de întristare
Când inimile noastre sângerează
Și nici un mângâietor nu se poate găsi,
Când sufletele cad împovărate de greutăți,
Când gândul torturează mintea cu probleme,
Când lacrimile care alină durerea refuză să curgă,
Atunci te arăți tu în zbor bătând ușor din aripi,
Și pacea uitării celei dulci din aripi se revarsă.
Dar ah, vechea durere pe care o aduce trezirea!
Acea durere reînvie îndată ce tu ai fugit.
Omule, de ce gândul morții te face să plângi
Când moartea este doar un somn nesfârșit fără vise?
Sensul versurilor
Piesa explorează somnul ca pe o alinare temporară a durerii și a suferinței. Se reflectă asupra morții ca un somn etern, sugerând o perspectivă asupra acesteia ca o eliberare de problemele vieții.