Jabra Ibrahim Jabra – Qibya

Gloanțe
prin noaptea lunii pline
traversară coline și drumuri.

Gloanțe
izbiră pereții,
străpunseră ușile și ferestrele.
Menite să țintească inimi
și măruntaie.

Gloanțe
din urma pietrelor,
prin găuri de chei,
din spatele sacilor cu nisip.

Gloanțe.
Se-mprăștie prin pietrele cu sânge miruite,
lipindu-se podoabe sângerii pe ziduri.

Gloanțe
și explozivi,
cadavre aruncate la hiene.
Noi semănarăm grâul, și nu l-am secerat,
udarăm viile, dar n-am băut din vin.
Se scaldă noaptea noastră în zadar
printre esențele de portocali.
Ne curge sângele prin roșia țărână,
ne curge pe sub pietre.
Căutați-ne palmele robite de-armate
de furnici.

Închideți porțile
și stați departe de ferestre,
ascundeți-vă din calea lunii,
protejați-vă de noapte.
Dar ușile sunt din lemn,
iar ferestrele nu sunt construite pentru a vă feri
de aer, de lună,
de explozivi
și de colții hienelor.
Inima-i făcută din fier,
dar pentru gloanțe, explozivi și colți
e mai slabă ca lemnul.
Brațele Fatimei îmbrățișează trupul lui Hasan:
o baltă de sânge
și din tatăl lui Hasan nu mai rămâne
decât o pânză zdrențuită.
Căutați-ne sub pietre
și lipiți-vă brațele de corp.
Noi semănarăm grâul, dar nu l-am secerat,
udarăm viile, dar n-am băut din vin.
Se scaldă noaptea noastră în zadar
printre esențele de portocali.
Ne curge sângele prin roșia țărână,
ne curge pe sub pietre.
Căutați-ne palmele robite de-armate
de furnici.

Gloanțe
lovind pietrele.
Explozivi.
Această noapte-i sfâșiată
între măslinii noștri și podgorii.