Oceanu-n legănate cânturi…
Fii liniștitor și împăcat ca o sibilă,
Odihnind de gânduri.
Vânt venind și vânt plecând pe dată,
Și vuind în pas, marinărește,
Este-acel ce vilei somnu-i poartă?
Liniștea păzește?
Este-acel, care voit măsoară
Anii noștri, soarta ce-om urma?
Inima de vrea și crede-n pară,
Însemnează Da.
Tot ce-n tine-i viețuiește-ncalte.
Iată, tremuri, și-n cei ochi căprui
Ce ferice vântul moale bate −
Cum iubire nu-i?.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre natură, destin și sentimentele umane. Oceanul devine un simbol al liniștii și al misterului, în timp ce vântul aduce cu sine întrebări despre soartă și iubire. Versurile reflectă o contemplare asupra efemerității vieții și a forței emoțiilor.