Nu mă-nspăimânti cu furtuni:
Veșnic vesel glasul lor!
După ele-n arături
Luce semn multicolor.
După ele-ntinerind
Frumuseți, aprinse-n zori,
Se topesc, înmugurind
Cavalcadele de flori!
Mă-nspăimântă doar uitarea:
Grav e să gândești că trece
Viața fără întristare
Și iubiri nu s-ar petrece.
Că îmi va seca puterea
Viața printre zile reci,
Că o ceață cât durerea
Soare va ascunde-n veci!
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa explorează teama de uitare și de o viață lipsită de emoție și iubire, contrastând cu frumusețea și veselia naturii, care se reînnoiește constant după furtuni. Vorbitorul se teme mai mult de monotonia și uitarea decât de dificultățile vieții.