Portretul unei femei.
În labirintul corpului tău ca o floare retractilă stângace,
micile pârâiașe de sânge și limfă prefac perfecțiunea
în suav neant al cărnii.
O, anatomie a frigului, o, anatomie a visului,
ascuns în petalele oaselor tale, în cartilagiile iluziei.
În labirintul corpului tău
nici o mirare nu rămâne intactă,
nici o tristețe nu se străvede
în oglinzile concave ale minții.
Doar săruturile neîntâmplate se preling în colțul buzelor
ca un surâs răstălmăcit, ca o himeră tulburător
de reală.
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea și efemeritatea corpului feminin, comparându-l cu un labirint plin de iluzii și tristețe. Sugerează o disecție poetică a anatomiei, unde frumusețea și perfecțiunea se transformă într-un neant suav.