O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin și amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminți
Deșartă sau prea rece, sau clocot de dorinți!
Sub vraja frumuseții, ori dulcea ta zâmbire,
Ascunzi tu suferință, rușine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încântată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plâns vreodată?
Ah, ce perverși ai ochii, surâsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipește s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, fără de mustrare,
Defectele, și-n taină, porniri spre desfrânare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ținuta, vorba, fața și glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunți cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Fațadă-i tot la tine și prefăcătorie
Și chiar a ta știință e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Și-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ți dragă!
Să placi.. pentru aceasta ți-ai da viața-ntreagă,
Ți-ai da averea, pruncii și cinstea, de se cere,
Și totul pentru-o biată și ridicolă plăcere!
Cochetăria-ți este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naște: în tine, doamnă gravă,
În tine țărăncuță, cu fața-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu nerușinată.
Femei! – e viața voastră și singura mândrie;
Voi sufletul vă-nchideți într-o bijuterie!
Sensul versurilor
Piesa critică ipocrizia și vanitatea feminină, sugerând că femeile se ascund în spatele aparențelor și căutării plăcerii, sacrificând valori importante. Se pune accent pe superficialitate și prefăcătorie.