Ionel, când treci pe vale
Din cărare rupe-o floare,
O floare de rozmarin
Că de dor mi-e pieptul plin.
O floare de liliac
Că mi-ai fost pe lume drag,
Dar s-o rupi cu rădăcină
S-o sădești într-o grădină.
Cară-i apă c-o găleată
Și s-o uzi cu mâna dreaptă,
Floarea de s-o ofili
Dragostea ni s-o sfârși,
Iar de-o fi să înflorească
Dragostea să ne unească.
Măi, Ionele, măi!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și speranța într-o dragoste pierdută sau aflată la distanță. Floarea devine un simbol al acestei iubiri, a cărei soartă este incertă, dar încă plină de potențial.