Leagănă-se frunza-n fagi
Care-mi sunteți mie dragi
Făr’ de vânt, făr’ de ploiță,
Făr’ oleac’ de neguriță.
Codrule, nu mă-ntreba
De ce-mi plânge inima,
Nici eu nu te-oi întreba
De ce-ți lași toamna frunza.
Primăvara ești tot mândru,
Pe mine mă trece rândul,
Și-apoi cum trece anul
Mai bătrân sunt cu unu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie profundă, reflectând asupra trecerii timpului și a propriei îmbătrâniri în contrast cu ciclul nesfârșit al naturii. Dialogul imaginar cu codrul accentuează sentimentul de tristețe și acceptare a destinului.