Afară-i întuneric,
Se-aprind lumini în casă,
Iar în mormânt e rece
Și morții nu-mi dau pace,
Ce dor îmi e de casă,
Ce gânduri mă apasă,
Să ies în lumea nouă
Groparul nu mă lasă.
– Haida, măi groparule nemernic,
Sever, dur și brutal,
Hai, deschide mormântul
Afară ca să ies
Să mă mai duc o dată
La casa părintească
Să-mi văd părinții, frații
Și prietenii mei dragi.
– Haide, măi schelete, nu-ți dau drumul
Să ieși din groap-afară,
Mai bine stai acolo,
Cu morții te împacă.
– Hai, lasă-mă, gropare,
În lumea păcătoasă
Și scutură mai bine
Țărâna de pe mine.
Și-am fost la mine-acasă,
Ce jale mai era,
Sărmana mea măicuță
În doliu mă jelea,
De-asemenea și tata
În negru se purta,
Of, cât îmbătrânise
Și barba îi albise.
Și-am fost l-ai mei prieteni,
Ce chefuri mai făceau,
Cu vinul cel mai dulce
Cu toți se-nveseleau,
Ciocneau pahare rase,
Pe mine mă uitase,
Și nu gândeau, vezi bine,
Să bea și pentru mine.
La cimitir vin zilnic
Mulțime de femei,
Dar n-am văzut niciuna
Să-și plângă soțul ei,
La fel și-a mea nevastă
Nici doliu nu purta,
Era cu altu-n casă
Cu vorbe-l dezmierda.
Se scutură salcâmii
De ploaie și de vânt,
Iar eu mă întorc singur,
Mă-ntorc iar în mormânt.
– Groparule nemernic,
Sever, dur și brutal,
Deschide-mi iar mormântul
Și în el ca să intru
Și toarnă peste mine
Un munte de granit
Căci ce-am văzut afară
Mai rău e ca-n mormânt.
Sensul versurilor
Un spirit revine din morți și vizitează lumea celor vii, doar pentru a descoperi că a fost uitat și înlocuit. Dezamăgit de trădarea celor dragi și de superficialitatea vieții, alege să se întoarcă în mormânt, găsind acolo o pace relativă.