Cuvintele-mi, eu cred, vor dispărea
și timpul, triumfând, mi-a râde-n față,
și va-nsoți mâhnită truda mea
alături cu natura fără viață.
Oricând, în tainele acestei lumi,
în spații de astronauți brăzdate,
în mări întinse – peste tot, eu nu-mi
văd adevăr măgulitor în toate.
Poetu-i dat să-ncerce a uni
margini care despart de suflet trupul.
Talentu-i ac. Doar glasul, ață. Și
dar moartea e hotar la-ntreg cusutul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o meditație asupra efemerității cuvintelor și a eforturilor poetului în fața trecerii timpului și a inevitabilității morții. Poetul se simte nesigur de impactul creației sale și conștient de limitele artei în a uni spiritul și trupul.