Foaie verde-a murele,
Bate vânt vârfurile
Și apa malurile,
Vântul nisipurile,
Pe mine gândurile,
Aș dormi cu fața-n sus
Și să dorm, dormi-r-aș dus
Ca s-aud în visul meu,
Dragă codre, glasul tău
Din frunzuliță de fag
Doina răsunând cu drag,
C-așa-i viața omului
Ca și frunza codrului
În bătaia vântului,
Codru-și vede frunza iară
Într-o zi de primăvară,
Dar eu, codre, de m-oi duce
Nimenea nu m-o mai plânge.
Sensul versurilor
Piesa exprimă melancolia și efemeritatea vieții, comparând-o cu frunza în bătaia vântului. Vorbitorul își exprimă sentimentul că, odată dispărut, nimeni nu-l va mai plânge, accentuând ideea de trecere și uitare.