Nu pot pleca, nu pot rămâne,
Povestea e ca o târzie toamnă.
Trist e surâsul care s-a milostivit
Șoapta destinului s-o cumințească.
Noi ducem visul nostru ca pe-un mort
Ascuns de flori și nevegheat de nimeni,
Pe care-am vrea să-l știm doar adormit,
Și nu aprindem nici lumini
Și nu ne-ncumetăm să-l plângem.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de captivitate emoțională și incapacitatea de a depăși un trecut dureros. Visul, odată viu, este acum purtat ca o povară, ascuns și neîngrijit, într-o negare a realității și o teamă de a confrunta durerea.