Ion Scriba – Pământul e Un Urs Polar Rătăcitor pe o Banchiză

Cu pașii noștri urcă Timpul
Și noi urcăm cu pașii lui
Din Haos aspirând Olimpul
Din piscul Infinitului.
Prin arctice și niagare,
Pe ghețuri și nisip fierbinte
Suntem picioarele cu care
Planeta merge înainte.
Sub asprul veacurilor vânt
În care viața e o rană
Văd biata specie umană
Pe-un povârniș alunecând
Și sub efectul reciproc
Stă răzbunare și răsplată,
Norocul vieții la un loc
Cu moartea neînduplecată.
Istoria e-o Odisee
Și Dumnezeu e Polifem,
Suntem Ulisse, Om-Idee
La al Ciclopului cherem,
Ni-e dată Circe ca femeie
Iar alte opțiuni n-avem.
Ca percutorul pe o capsă
A unui glonț pentru dușman,
Istoria e un roman
Despre o ”crimă” și-o pedeapsă.
Echivalentu-i absolut
Și dac-acum ești prins ca-n clește
Adu-ți aminte de trecut –
Istoric totul se plătește.
Cu oasele gândirii, scoapte,
Nefiind în crezul tău, solid
Ți-e teamă să pășești în vid,
Ți-e teamă să pășești în Noapte.
Fără-ale Conștiinței faruri
Și fără-un Ideal ca scut
Cad zilele ca niște zaruri
Pe masa jocului pierdut.
Sub simetrii ne-îndurătoare
În care legi de fier domnesc –
Pământ al Nimănui pe care
Jivinele se hăituiesc.
Resorturi contorsionate
Sub oarbe presiuni te strâng
Și te apasă mai adânc
La Margine de Tot și Toate.
Și din Galactice Imperii
Cu silnice orânduiri
Curg gemete de Omeniri
Spărgând Timpanele Tăcerii.
Imagini de sfârșit de lume
Cu evoluții întrerupte
Și cu eroi căzuți în lupte
În sânge-amestecat cu spume.
Din galaxii
Ca dintr-un nor
Departe
Poți auzi
Cântecul lor
De Moarte.