Sunt un plugar, mă cheamă Vlad Nicoară;
Am față aspră și tăiată-n lemn,
De satul meu mă leagă strâns o sfoară
De țarină și sapa mea de lemn.
Eu nu cunosc sub cer decât pământul
Mai negru ca o pâine de secară.
Dă-mi, Doamne, să-mi călească legământul
Un plug, doi boi și brațul care ară.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața simplă și legătura profundă a unui țăran cu pământul și satul său. Este o ode adusă muncii agricole și identității rurale.