Ogarii Tăi, o Doamne, îmi dau de urmă,
I-aud chefuind neînduplecat prin zări.
Zadarnic fug în mine și-n uitări
Adânc mă-ascund de apriga lor turmă.
Bătaia lor cumplită nu se curmă,
Îngenunchează – ciuta-n tremurări –
Tu, inimă – ncolțită de-ntrebări
La ape vii când colții buni te scurmă.
Pe apele curate îți apleacă
Și setea pătimașe și fiorul
Iubirii care-n veci de veci nu seacă.
Ogarii Tăi, o Doamne, mi-au rupt lutul –
Acuma poți, Părinte, să-mi fii scutul
Și, pradă, îmi prind singur Vânătorul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare spirituală intensă, în care eul este urmărit de forțe divine. Eul se ascunde, dar în cele din urmă se predă, acceptând transformarea și găsind protecție în divinitate. Sugerează o relație complexă cu divinitatea, marcată de teamă și acceptare.