Cu legănări de pântec ca o lună,
Alunecând sub gingaș val de nor.
Își mișcă rar, din umăr la picior,
Perfectul arc ce ritmic se înstrună.
Și se destinde iar, tulburător,
Când surd tambura monoton răsună.
În juru-i gloata hanului s-adună
Cu pofte și sudălmi de călător.
Dar cântărețul orb cu turban verde,
Cum suflă lung în flaut ascuțit,
Grozavul alb al ochilor nu-l pierde.
Pe fața ei, ci lasă-ntors, să-l fure
Prin suflet scări de sunet, adâncit
În jocuri de imagini tot mai pure.
Sensul versurilor
O dansatoare exotică captivează un han, în timp ce un muzician orb creează o atmosferă mistică. Dansul ei devine o călătorie spirituală, purificând sufletul prin muzică și imagini.