VI.
Neptun pe mări în spume și-a așezat domnia;
Zefir, pe-o adiere; Boreu, pe-un aprig vânt.
Cibela-mpărătește pe rodnicul pământ,
Și Ceres leagă spicul, și Bacchus crește via.
Și-mpart nemuritorii: văzduhul, apa, glia,
Și tot ce-a fost pe lume, și toate câte sunt.
Un zeu ne duce-n leagăn, și altul în mormânt;
Ei ne trimet păcatul și nevinovăția.
Veghează zei, zeițe pe orișice făptură —
În arbore: Driada; la vatră: zeul Lar,
Suntem ca fire prinse în vasta țesătură.
Nu pot să lupt cu zeul: el dă și el culege;
De el nebunu-ncearcă să fugă în zadar.
Eu mă supun, cuminte, la nendurata lege.
Sensul versurilor
Piesa descrie lumea condusă de zei și zeițe, unde fiecare element al naturii și al vieții este guvernat de o divinitate. Omul este o parte a acestei ordini divine, supus legilor implacabile ale zeilor, acceptând destinul cu resemnare.