De-atâtea nopţi fumam otravă…
E iarăşi un oraş malez
Cu luna galbenă, bolnavă,
Pe plantaţiunea de orez
Perfect pătrată ca o tavă.
E iar grădina de petunii
Cu zei ce retrăiesc în bronz
Extazele lui Sakya-Muni,
Şi cu pagode fără bronz
Dormind sub incantaţia lunii.
Şuierător ca o săgeata,
Şerpuitor ca un talaz,
Revine şarpele de-agată
Târând luciri de crizopraz
În inelarea lui bogată.
O, iar copila baiaderă
Cu ochii cercuiţi de khol,
Cu şolduri strâmte de panteră,
Tronând ne-nduplecat idol
Păzit de guşter şi himeră.
Şi eu urmând învins cornacul
Pe ţărmul unui vis malez,
M-aplec, robit din nou, pe lacul
Închipuirii – ce-l creez
În dulcea moarte ce-o dă macul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de visare indusă de opium, într-un cadru exotic și decadent. Naratorul se lasă purtat de viziuni și fantezii, într-o lume a plăcerilor efemere și a pierderii de sine.