Aud prin veacuri zborul lor înalt
Și de pe țărmul rotunjit al mării
Mă fură-n depărtarea fremătării
Adânci vârtejuri, suitor asalt.
Și-a stins cenușa-n vis văpaia zării.
Acum le văd pe ceruri de cobalt
Tremurător, alunecând pe alt
Tărâm al lumii și al descântării.
Dar arcul meu a săgetat vecia:
Îmi cad rostogolite la picioare,
Cu stropi de stele împroșcând tăria.
Și aplecat pe fabulosul chip
Al marilor legende migratoare,
Culeg cu spaima spuma pe nisip.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și admirație față de legendele trecutului. Vorbitorul se simte atras de aceste povești, dar și copleșit de măreția și misterul lor, culegând doar fragmente din vastitatea lor.