Dăduse iarna-n primăvara iarăși
Și sub un piersic scuturat de floare
Lăsase nea de scoici ca un brumar
Și mic un înger înghețat la soare.
Părea, o rândunică de cleștar
Uitată jos de toamna migratoare-
Cu aripile cruce, tainic dar
Căzut din cer și care-n suflet doare.
Avea doi ochi ca boabe de mărgean,
Pe cap purta un cerc de albă lună.
Ca o icoană dintr-un schit muntean.
Fetița cea mai mică l-a văzut,
Plângând fugi în casă să le spună-
Și toți au râs și nimeni n-a crezut.
Sensul versurilor
Piesa descrie un înger căzut, găsit într-un peisaj hibernal-primăvăratic. Nimeni nu crede în existența lui, cu excepția unei fetițe, subliniind tema pierderii inocenței și a neîncrederii în miracole.