Deschide poarta lumii cu coșul de cireșe!
S-au îmbrăcat cireșii în roșile cămeși.
Și zarea în lumină de aur înspre seară.
Auzi cum cântă-n luncă, lung, roata de la moară!
Arinii ei din sită ușoară de frunziș
Îi cern pe-oglinda apei luminile furiș.
Și săgetând penumbră la stăvilarul morii
Se-alungă rândunele și fulgeră prigorii.
Călare vii în voie pe bunul buiestraș
Pe care iarbă-n margini de șanț s-o pască-l lași.
Ți-au cunoscut prin ramuri mari pălăria moale
Și-n drum îți dau binețe cosași ce merg la vale.
Dar te gândești la fata morarului ce are
Obraz ca pâinea rumen și-n păr lămâi de soare.
Te-așteaptă colo-n umbra cea verde sub arțari –
A alergat și-și ține cu mâna sânii tari.
Și mici ce bat odată din două aripi sub
Cămașe, cum ar bate din aripi un hulub.
Nici numele, nici neamul nu-l știi – știi că ți-e dragă:
Cu drag îi culegi gura gustoasă ca o fragă.
Și-un trup cu miros proaspăt de proaspăt măciniș
Pe malul gârlei limpezi se lasă pe prundiș.
Se duce apa- fata se duce ca și ea.
Copită-și bate murgul ce nu mai vrea să stea.
Încaleci, îi dai drumul, scapi frâu-n pumnii tăi –
Te duci prin grâul serii cu cântec de cârstei.
Sensul versurilor
Piesa descrie o idilă romantică petrecută într-un cadru rural idilic, în timpul verii. Un tânăr se îndrăgostește de fata morarului, într-un peisaj pitoresc dominat de cireși și elemente ale naturii.