În vis visai de un copil: ca-n vise
Cu ochii mari, cu zâmbet iertător.
Sub un cais în floare adormise;
Departe dus de visul domnitor,
Nu auzea cu glas fermecător
Din zări în zări cum răsună cântarea
Sălbatică de patimă şi dor,
Ce dureros cânta privighetoarea.
În vis visai de un copil: ca-n vise
Cu ochi fierbinţi de-al dragostei fior.
Şi cum tăcuse melodia, i se
Frângea de chin tot pieptul arzător.
– O, unde-i glasul ei alinător
Din zări în zări să-şi murmure cântarea.
Plângea acum copilul doritor
Chemând în visul lui privighetoarea.
În vis visai de un copil: ca-n vise
Cu ochiul mort de pace purtător.
Copacu-n vânt podoaba-şi risipise,
Şi-ntregul cer era un singur nor;
Nu se vestea o şoaptă de izvor
Din zări în zări să-şi tremure cântarea,
Şi nemişcat copilul visător
De mult nu mai dorea privighetoarea.
– Domniţă, tu ce ştii că visu-n vis e
Vrăjit prilej de-a primi cântarea,
Îl iartă pe copilul ce-ndrăznise
Să cheme-n visul lui privighetoarea.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema pierderii inocenței și a dorinței după o stare de armonie și pace interioară, reflectată prin imaginea unui copil visător și a cântecului privighetorii. Visul devine un refugiu, dar și un loc al deziluziilor, unde copilul caută alinarea, dar se confruntă cu tăcerea și absența.