Clopoțeii caprelor sunau răcoare
De ape vii printre măslini și eucalipti,
Pe când pe golf ardeau ca portocale
În legănare pânzele fierbinți.
Patriarhal platanul pentru oaspe
Chema în frunze umbra la ospăț.
Pe foi de brustur: brânză, în blid: lapte,
Ne-au dat pastori străvechi cu port semeț.
Băiatul oacheș lua de coarne țapul negru.
Se arcuiau pe zarea altui veac.
Trosnea uscat din ace pin și cedru
Sau zvon de greier sub frunziș sărac.
Din coaja inimii rănite dă rășină,
Prelinsă-n vreme, lacrimă de chihlimbar.
O singură coloană în lumină
Purta pe cap amiaza ca un dar.
Sensul versurilor
Piesa evocă o imagine idilică a vieții pastorale și a peisajului mediteranean, impregnată de un sentiment de nostalgie și reverie. Amintirile se împletesc cu elemente ale naturii și tradițiilor străvechi, creând o atmosferă contemplativă.