Soare veșted, soare vechi
Cât o palmă de înalt,
Îl iau plopii de urechi
Fără scară, fără salt.
E bolnav de veșnicii
Câte-a tors și-a îngropat,
Câte umbre și stihii
Între timp a destrămat.
Soare umil, soare mic
Cât o ancoră abia
Înfloritu-i-a în spic
Dulcea somnului zăbrea.
O să doarmă iar blajin
Undeva adânc și cald
Rotunjindu-ne cu chin
Pentru mâine alt smarald.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal, cu un soare slab și obosit, sugerând trecerea timpului și apropierea iernii. Metaforic, abordează ideea de odihnă și regenerare, anticipând un nou început.