Nu era nicio sanctitate în cer.
Lipsea marele cavaler,
Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.
Ciupercile, crizantemele, bujorii
Îşi fardau fără jenă obrăjorii.
Berzele şi rândunicile
Dănţuiau ca furnicile.
Până unde, până unde se vedea
Brazii, palatele erau de acadea.
Poveştile, vorbele cu paturi de puf
Lungite suveran în zăduf.
Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat
Dar la urmă un gândac m-a acostat
Şi mi-a ordonat cu voce barbară:
– Ieşi afară, ieşi afară!
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume fantastica, posibil vazuta prin ochii unui copil. Naratorul se simte un intrus intr-un peisaj idilic, confruntat de o figura autoritara.