Pe piscuri goale, fără viață,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viață.
Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare…
Și-i drept că gura-mi, nu arare
Cerșea un sprijin de la stâncă.
Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs și eu – la fel – sarcastic…
Sensul versurilor
Poezia descrie efortul și determinarea de a depăși obstacolele vieții, simbolizate prin ascensiunea unui munte. Vorbitorul își asumă greutăți și înfruntă dificultăți, dar perseverează cu ardoare, sfidând chiar și amenințările.
